Cuvânt înainte

În numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător

Lucrurile legate de Diin. trebuie să fie acceptate fără nici cea mai mică îndoială. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ), spune: „... Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!” [Coran, 59:7]

Musulmanul trebuie să urmeze îndrumarea Profetului ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ în această privinţă şi nu trebuie să facă ijtihaad (să încerce să ia o decizie) într-o problemă, fără să ceară ajutorul celor care sunt în măsură să dea verdicte religioase. Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune: „Spune: «[O, Profetule] dacă Îl iubiţi pe Allah, urmaţi-mă şi Allah vă va iubi şi vă va ierta păcatele voastre! Allah este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Iertător şi Îndurător]!»” [Coran, 3:31]

A nu urma îndrumarea sa este unul dintre actele care anulează credinţa (iman), după cum însuşi Profetul ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a spus: „Pe Cel în Mâna căruia se află sufletul lui Mohammed! Oricare membru al acestei comunităţi (care a auzit Mesajul), fiecare evreu sau creştin care mă ascultă, dar nu crede în ceea ce mi s-a trimis, este dintre oaspeţii Focului.” (Muslim)
Musulmanul este obligat să se abţină să adauge o problemă sau un lucru fals ca făcând parte din religie, pentru că acest lucru într-adevăr duce la rătăcire, iar rătăcirea conduce spre Foc. Profetul ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a spus: „Feriţi-vă de lucrurile noi, pentru că fiecare lucru nou este o inovaţie şi fiecare inovaţie este o rătăcire, şi fiecare rătăcire conduce la Focul Iadului.” (Abu Dawud şi Tirmidhi)«Той, хто робить не належні нововведення в Дін, буде відкинутий». (Бухарі)

Mulţi dintre cei care pretind că sunt musulmani fac acte de adorare care contrazic învăţăturile Islamului sau practică anumite ritualuri inovate care nu îşi au baza în religia lui Allah; ei urmându-şi capriciile şi dorinţele proprii. Aceştia sunt condamnaţi prin Cuvintele lui Allah Al-'Aziz (Cel Atotputernic): „Nu-l vezi pe acela care şi-a luat pofta lui drept divinitate pentru el? Tu vrei să fii chezaş pentru el?” [Coran, 25:43]


Dacă pericolul practicării acestor ritualuri inovate ar fi izolat la practicarea lor de către o singură persoană, problema ar fi mai puţin periculoasă. Dar, în realitate, practicile inovate influenţează negativ comunitatea musulmană, într-o asemenea măsură încât unii dintre ei aprobă inovaţia din neştiinţă sau din simpatie faţă de cei care o practică.

Practicarea inovaţiilor introduse în religia (diin) lui Allah va conduce la rătăcirea musulmanilor şi îi va îndepărta de la aceasta. Mai mult, practicile inovate îi vor influenţa în mod negativ pe cei care nu sunt musulmani; atunci când aceştia văd oameni care se numesc musulmani practicând lucruri ilogice şi purtându-se într-o manieră iraţională, care contrazice adevăratul spirit al Islamului, vor fi descurajaţi să cunoască Islamul, astfel, pe care îl vor vedea ca pe oricare altă religie bazată pe minciuni şi convingeri ilogice.

Oamenii care practică inovaţiile pot fi clasificaţi în trei categorii:

  • Prima categorie cuprinde oamenii care aderă la aceste practici din cauza necunoaşterii religiei. Allah nu iartă asemenea oameni, din moment ce tratamentul pentru necunoaştere este cunoaşterea. O persoană nu poate adera la unele practici pur şi simplu, dintr-un simplu capriciu. Allah Al-'Alaa (Preaînaltul) spune: „... Întrebaţi-i pe oamenii Cărţii , dacă voi nu ştiţi!” [Coran, 21:7]

    Oamenii care îi urmează orbeşte pe cei de dinaintea lor sunt, de asemenea, incluşi în această categorie. Allah Allah Al-'Alaa (Preaînaltul) spune: „Şi când li se zice lor: «Urmaţi ceea ce a trimis Allah!», atunci zic ei: «Ba noi urmăm cele cu care i-am găsit pe părinţii noştri!» Chiar dacă-i cheamă Şeitan la pedeapsa văpăii?!” [Coran, 31:21]

    Prin aderarea la practicarea actelor inovate care contravin Shari'ei, aceşti oameni sunt rătăciţi; această practicare a inovaţiei nu le va fi de niciun folos. În locul practicilor inovate, este mai bine să fie făcute mai puţine acte de adorare, conform Sunnei Profetului ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎, acestea având o răsplată mai mare. Allah spune în Coranul cel Glorios: „Muncindu-se, istovite, ~ Arzând într-un Foc fierbinte.” [Coran, 88:3-4]
  • A doua categorie cuprinde oamenii care caută câştig material, care se folosesc de ignoranţa oamenilor pentru a îşi atinge obiectivele. Aceştia sunt oamenii care s-au îndepărtat de religie, care pretind fals că sunt musulmani, când, de fapt, Islamul este departe de ceea ce fac ei! Aceştia denaturează imaginea Islamului prin practicarea unor lucruri inovate. Profetul ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a spus despre aceşti oameni: „Cel mai rău dintre robi este acela care caută câştigul lumesc prin practicarea lucrurilor care ar trebui să fie făcute cu sinceritate numai de dragul lui Allah; cel mai rău dintre robi este acela care stă lipit de lucrurile îndoielnice şi face permis ceea ce este interzis.” (Hakim)
  • A treia categorie este reprezentată de duşmanii Islamului şi de cei care fac tot posibilul pentru a răspândi practicile inovate în religie cu scopul de a diviza Ummah (comunitatea musulmană). Aceştia îi susţin financiar sau prin alte mijloace pe oamenii care răspândesc bid'ah, pentru a crea noi secte, care diferă de Ahlus-Sunnah wal-Jama'ah (comunitatea musulmană unită) în termeni de Aqidah (crezul musulmanului) şi de principii. Cu toate acestea, duşmanii Islamului îşi vor atinge ţinta; de exemplu, aceea de a îi ţine departe pe musulmani de Aqidah şi diin, cu cele mai mici pierderi.

    Inovaţia în religie este una dintre metodele pe care Şeitan le foloseşte pentru a duce oamenii în rătăcire. Ibn Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a spus cu privire la exegeza Cuvintelor lui Allah: „Şi au zis: «Nu-i părăsiţi niciodată pe zeii voştri! Nu-i părăsiţi niciodată pe Wadd şi pe Suwa' şi pe Yaguth şi pe Ya'uq şi pe Nasr!»” [Coran, 71:23]

    Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „... Acestea sunt numele unor oameni evlavioşi dintre oamenii lui Noe; atunci când ei au murit, Şeitan i-a încurajat pe urmaşii lor să ridice statui pe scaunele acestora şi să numească cu acelaşi nume acele figuri, pentru a nu fi uitaţi. Atâta timp cât au trăit, oamenii lor nu s-au rugat la aceste statui; însă în timp ce originea statuilor a fost uitată, urmaşii lor se rugau la ele din neştiinţă.” (Bukhari)

    Imam ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus:
    „Şeitan încearcă să îi distrugă pe fiii lui Adam în şapte faze. Unele dintre ele sunt mai intense decât celelalte. Şeitan nu va încerca să îl distrugă pe om în următoarea fază până când nu eşuează să îl distrugă în cea anterioară.”

    Aceste faze sunt:

    • Prima fază: Faza necredinţei în Allah, în religia Sa, în Atributele Sale Perfecte, în ceea ce Profetul ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ ne-a informat şi în faptul că vom fi reînviaţi. Dacă Şeitan reuşeşte şi îl duce în rătăcire pe credincios în această fază, vrajba lui Şeitan faţă de el s-a diminuat. Dacă robul reuşeşte şi trece de această fază, Şeitan încearcă să îl distrugă în următoarea fază.
    • A doua fază: Faza bid'ah (inovaţiei în cadrul religiei); prin credinţa în altceva decât în Adevărul cu care Mesagerul ‎‎lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a fost trimis, sau prin adorarea altcuiva în afară de Allah, cum ar fi adorarea idolilor şi aşa mai departe. Şeitan se bucură de faptul că această fază – bid'ah – contravine religiei şi îl obligă pe credincios să o respingă pe aceasta din urmă. Mai mult decât atât, cel care practică acte de bid'ah nu se va căi pentru faptele sale, ci, mai degrabă, va chema mai mulţi oameni la aceasta!

      Aderarea la practicile inovate în religie va face ca o persoană să inventeze minciuni împotriva lui Allah şi să vorbească fără a avea cunoştinţe, acest lucru deschizând calea contrazicerilor în ceea ce priveşte Sunnah. Aderarea la unele ritualuri bid'ah va conduce la aderarea mai multor practici bid'ah. În acest mod, o persoană va ieşi în afara Islamului.

      Numai învăţaţii cunosc pericolul real al practicării bid'ah. Dacă robul reuşeşte şi trece de această fază prin practicarea Sunnei, şi înţelege textele aşa cum le-au înţeles şi predecesorii lui, atunci Şeitan va încerca să îl distrugă în următoarea fază.
    • A treia fază: Faza păcatelor majore. Dacă va reuşi să distrugă pe om în această fază, el îi va înfrumuseţa fapta şi probabil îl va face să spună: „Niciun păcat nu va dăuna Tawhid-ului aşa cum nicio faptă bună nu îi poate fi de ajutor unui om care a făcut shirk (asociere de parteneri lui Allah).” Dacă persoana reuşeşte şi trece de această fază, atunci Şeitan va căuta să îl distrugă în următoarea.
    • A patra fază: Faza păcatelor minore. Şeitan îl va constrânge pe om să facă aceste păcate, şoptindu-i: „... Nu ai de ce să te temi atâta timp cât stai departe de păcatele majore ... nu ştii că păcatele minore vor fi şterse prin faptul că stai departe de păcatele majore?” Şeitan îl va convinge că nu este nimic rău în a face păcate minore, până când va ajunge să le facă cu regularitate. Persoana care a făcut un păcat major şi se căieşte mai apoi, temându-se pentru păcatul său, este mai bună decât cel care comite păcate minore regulat, pentru că a face un păcat minor cu regularitate va schimba aceasta într-un păcat major! Căinţa constantă şterge păcatele majore, pe când niciun păcat minor nu va rămâne minor atâta timp cât persoana îl face cu regularitate.

      Profetul ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a spus: „Feriţi-vă de păcatele minore; ele sunt precum oamenii care s-au oprit într-o vale şi s-au răspândit să aducă fiecare câte un băţ, până au putut face un foc pentru a coace pâinea. Atunci când o persoană face păcate minore cu regularitate, acestea îl vor distruge.” (Ahmad)

      Dacă persoana reuşeşte şi trece de această fază, fiind atentă şi căindu-se în mod constant în faţa lui Allah şi făcând fapte bune, Şeitan va căuta să îl distrugă în următoarea fază.
    • A cincea fază: Faza comiterii faptelor permise în care nu este niciun păcat. Şeitan va face ca această persoană să se complacă în a face aceste lucruri permise pentru a îl ţine departe de adorarea lui Allah, apoi o va face să abandoneze practicarea a ceea ce este Sunnah şi mai apoi o va conduce la abandonarea practicării lucrurilor obligatorii. Dacă persoana reuşeşte şi trece de această fază înţelegând măreţia actelor de adorare, atunci Şeitan va încerca să o distrugă în faza următoare.
    • A şasea fază: Faza în care Şeitan face ca omul să fie ocupat cu faptele care au răsplata cea mai mică. Şeitan îl va încuraja să facă anumite acte de adorare şi le va înfrumuseţa pentru el, şi îi va arăta răsplata mare pe care o are realizarea acestora pentru a îl ţine cât mai departe de faptele care au o răsplată mai mare. Atunci când Şeitan nu reuşeşte să îl ducă în eroare pentru a nu primi nicio răsplată, el va încerca să îl facă să nu primească răsplata întreagă. Prin urmare, Şeitan îl ţine ocupat cu faptele care au o răsplată mai mică, ţinându-l departe de acele fapte care au o răsplată mult mai mare, şi de asemenea îl ţine departe de cele mai iubite fapte în faţa lui Allah, ţinându-l ocupat cu cele care sunt cel mai puţin iubite de Allah.
    • A şaptea fază: Dacă Şeitan eşuează în toate cele şase faze anterioare, el va recurge la atacarea persoanei în orice mod posibil, prin chemarea oamenilor lui şi a celor care îl urmează, conducându-i pe aceştia împotriva lui (să îi facă rău). Profeţii şi Mesagerii (Pacea lui Allah fie asupra lor!) nu au fost atinşi de această fază. Omul trebuie să fie răbdător, pentru că victoria şi succesul sunt legate de răbdare.

      Cel mai rău lucru care poate rezulta din bid'ah este a spune minciuni împotriva Profetului ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎. Acesta este un păcat major, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cine minte în ceea ce mă priveşte, această minciună nu se poate compara cu minciuna asupra altuia, cine minte despre mine intenţionat, să-şi pregătească sălaşul în Foc.” (Ahmad)

      Abdullah ibn Mas'ud (Allah să fie mulţumit de el!), companionul Profetului ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a spus: „Urmaţi îndrumarea Profetului ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ şi nu faceţi inovaţii, pentru că aceasta este de ajuns pentru voi.”

      Cât de mari sunt cuvintele lui Abdullah ibn Mas'ud (Allah să fie mulţumit de el!). Oamenii ar trebui să se gândească la aceste cuvinte... într-adevăr, afirmaţiile autentice relatate şi acţiunile aprobate de către Profet ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ sunt suficiente pentru o persoană în orice situaţie în care nevoie de una dintre ele (să le ia drept exemplu) şi nu va avea niciun motiv ca să se recurgă la bid'ah.

      Profetul ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a spus: „O faptă este făcută cu zel pentru o anumită perioadă de timp. De aceea, cel care acţionează conform Sunnei mele cu zel, va fi îndrumat, iar cel care face mai mult decât atât va fi pierdut.” (Ibn Khuzaimah)

Este Islamul religia (diin) completă?

Este ştiut că Islamul este religia completă, după cum Allah Al-'Aziz (Cel Atotputernic) ne spune: „... În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit Harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi! ...” [Coran, 5:3]

Citeste mai mult +

Decizia de a adăuga ceva religiei care nu a fost permis de către Allah sau de Profetul Său

Allah Al-'Aziz (Cel Atotputernic) spune: „Ba nu! Cel care s-a supus lui Allah şi face bine va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se teme şi nici nu vor fi mâhniţi!” [Coran, 2:112]

Citeste mai mult +

Ce este bid'ah?

Aderarea şi practicarea Sunnei, chiar dacă este vorba despre convingerile în credinţă, acţiuni sau vorbe, este obligatorie, Allah spunând: „Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu.” [Coran, 33:21]